021.252.81.83

office@globasig.ro

layer1-background
layer1-background
layer1-background
layer1-background

PETIȚII

Prin „petiție” se înțelege reclamația, cererea sau sesizarea pe care un petent (persoană fizică sau juridică incluzând autorități, instituții publice central și locale sau orice altă organizație legal constituită), o adresează societății BROKER, formulată în scris și transmisă prin serviciul registratură prin intermediul serviciilor poștale, fax sau e-mail ori prin intermediul aplicațiilor on-line de primire a petițiilor și sesizărilor și prin care petentul îți exprimă nemulțumirea cu privire la activitatea de intermediere în asigurări a BROKER de la care se asteaptă în mod explicit un răspuns sau o rezoluție.

Conform „Ghidului privind soluționarea contestațiilor de către intermediarii în asigurări” – EIOPA, „contestație înseamnă: o declarație de nemulțumire adresată unui intermediar în asigurări de către o persoană cu privire la activitățile de intermediere ale acestuia. Ar trebui să se facă distincție între soluționarea contestațiilor și soluționarea cererilor de despăgubire, precum și între contestații și simple cereri de executare a contractului de asigurare, de informare sau de clarificare”.

Petiția poate fi depusă:
Direct de către terți, care pot fi:
- Asiguratul (persoana fizică sau juridică care deține un contract de asigurare) sau păgubitul (terța persoană fizică sau juridică prejudiciată de o persoană asigurată în cazul unei asigurări de răspundere civilă), beneficiarul îndemnizației de despăgubire, ori contractantul asigurării intermediate de BROKER;
- Alte persoane sau entități care au acest drept;
- Colaboratori, în masura în care Petiția are legătură cu activitatea de intermediere în asigurări;
- Angajații în măsura în care petiția are legatură cu activitatea de intermediere în asigurări.

Pentru a fi validă, o petiție trebuie să conțina un minim de informații:
a) Datele minimale de identificare și de contact ale petentului;
b) Obiectul petiției inclusiv informațiile minimale în vederea identificării situației reclamate și motivele petiției;
c) Data;
d) Semnătura persoanei fizice, iar în cazul persoanei juridice, ștampila firmei și semnătura reprezentantului legal – mai puțin în cazul petițiilor transmise prin intermediul e-mailului sau prin sistemul on-line de primire a petițiilor.

Petițiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petentului nu se iau în considerare și se clasează.

Petițiile pot fi făcute în scris și depuse prin serviciul registratură la BROKER, trimise prin:
- intermediul serviciilor poștale la adresa: București, Sector 2, Str. Prof. Ion Ursu, nr. 14;
- fax la numărul: 021/252.81.68;
- e-mail la adresa: office@globasig.ro, iar pentru corespondența cu A.S.F. se va utiliza și adresa de email: antonio.babeti@globasig.ro;
- sistemul on-line de primire a petițiilor la adresa: office@globasig.ro.
Informații cu privire la stadiul unei petiții se pot solicita la numărul de telefon: 021/252.81.83 și la adresa de mail: office@globasig.ro.

Termenul de răspuns la fiecare petiție primită direct de la petent și/sau prin intermediul altor autorități, altele decat A.S.F. este de maxim 30 de zile de la data înregistrării petiției, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă

Răspunsurile se vor transmite prin poștă (cu confirmare de primire), prin e-mail dacă solicitarea a fost transmisă prin e-mail sau se va înmâna personal petentului.
Responsabilul cu rezolvarea petițiilor împreună cu conducerea societății va analiza în permanență datele privind soluționarea petițiilor.